Sari la conținut

e-Factura

Digiodent trimite factura în SPV, sistemul e-Factura al ANAF, din fereastra Trimite a facturii (vedeți Factura). Înainte să o trimită, o verifică: o factură căreia îi lipsesc date, de exemplu Domiciliu, Localitate sau Județ din fișa pacientului, nu pleacă, iar Digiodent afișează ce lipsește.

După trimitere, factura are câmpul Stare E-Factura:

  • Trimis: factura a ajuns în SPV și așteaptă verificarea ANAF.
  • Validat: ANAF a acceptat factura.
  • Respins: ANAF a refuzat factura; motivul apare în istoricul facturii, sub ea.
  • Neindexat: SPV nu a confirmat la timp primirea. Digiodent caută din nou răspunsul, iar după trei zile fără răspuns trece factura la Respins.

Digiodent preia răspunsurile ANAF o dată pe zi. Pe factură, fila E-Factura arată ce s-a trimis și ce a răspuns ANAF, iar butonul ei Preia starea cere răspunsul pe loc. În lista Facturi din Facturare, filtrele E-Factura trimisă, E-Factura refuzată și E-Factura validată găsesc facturile după stare.

O factură Trimis sau Validat nu se mai trimite: fereastra Trimite nu mai are opțiunea Trimite E-Factura către SPV. Una Respins se trimite din nou după ce corectați datele pacientului; o greșeală de pe factură se corectează cu o notă de credit.

Pentru o adresă din București, e-Factura cere sectorul în locul orașului. În fișa pacientului (vedeți Pacientul), după ce alegeți București (RO) la Județ, câmpul Localitate devine o listă de sectoare, din care alegeți, de exemplu, Sector 5. Fără sector, factura nu pleacă, iar Digiodent afișează un mesaj despre numele orașului. Aceeași regulă se aplică adresei clinicii.

Legătura cu SPV o face o singură dată persoana care administrează setările Digiodent, în setările aplicației Facturare, la E-Factura România. Rolurile clinicii, inclusiv administratorul clinicii, nu au acces la aceste setări. Este nevoie de:

  • un cont în SPV și semnătura electronică a clinicii, pe dispozitivul USB conectat la calculator;
  • în SPV, la „Editare profil Oauth”, o aplicație nouă, cu serviciul „E-Factura” și, la „Callback URL 1”, adresa pe care o arată Digiodent; ANAF dă atunci un ID și un secret al clientului;
  • în Digiodent, ID Client și Secret Client completate, apoi Generare token, cu semnătura electronică conectată;
  • Utilizează mediu de testare debifat: la început este bifat, iar cât timp rămâne așa, facturile ajung doar în mediul de test al ANAF;
  • adresa clinicii completă, cu sectorul dacă este în București, și codul ei fiscal.

După aceea, Digiodent reînnoiește singur accesul la SPV, o dată la 30 de zile. Sincronizarea zilnică aduce în Digiodent și facturile primite în SPV de la furnizorii clinicii.